Biserica crestina – comuna Unirea

April 30, 2012  
Filed under Parteneri

Biserica crestina din comuna Unirea, judetul Dolj a luat fiinta pentru a servi comunitatii de peste 8000 de locuitori care se afla intr-o zona plina de traditi, obiceiuri si a fost lipsita de cunoasterea adevarata a cuvintului lui Dumnezeu si de a tinde spre o relatie personala cu Mantuitorul.
Constructia bisericii a fost inceputa in 2010, cladirea in present este ridicata pina la acoperis se doreste finisarea exterioara precum si racordarea la apa si electricitate, etape necesare pentru primirea permisului de functionare. Este necesara instalarea geamurilor si usilor pentru a proteja constructia precum si amenajarea uneia din incaperi pentru a servi temporar programului de slujba pina la terminarea sanctuarului. Etajul superior al cladirii este intentionat servirii musafirilor care vin in vizita in scopul slujirii iar pe termen lung gazduirea familiei de credinciosi care va dori sa slujasca permanent in aceasta lucrare!
Cu voia Domnului si prin generozitatea financiara si munca volunatara a fratilor se doreste in acest an inaintarea in acest proiect spre a putea incepe lucrarea de slujire care v-a fi initiata si intretinuta de familia Pintea, Iacob si Floarea cei care prin ingaduinta Domnului au inceput si s-au implicat in aceasta lucrare.
Prin generozitatea bisericii Agape din Port Coquitlam precum si a altor bisericii binevoitoare in luna Aprilie, precum si in luna Mai se doreste stringerea de fonduri pentru a servi sprijinirii financiare a acestei lucrari.
Multumim pentru purtarea in rugaciune, pentru generozitatea fiecaruia, Domnul sa va binecuvinteze!

Start Slide Show with PicLens Lite PicLens

Partenerii de misiune

April 23, 2012  
Filed under Parteneri

Stefania Balaceanu

Biserica Crestina Penticostala din Unirea – Floarea si Iacob Pintea

Fam. Dragomir, Narcis& Sara si copii – Mexic, Rosarito
http://www.yugo.org/roc.opportunities

Williams, Ryan& Mlinda si copii – misionari Bucuresti
http://williamsoverseas.blogspot.ca/

UGM mission 2011

February 12, 2011  
Filed under Parteneri, Program, Women's meeting

Start Slide Show with PicLens Lite PicLens

Parteneri

March 22, 2009  
Filed under Parteneri



1019 Fernwood Ave. Port Coquitlam, B.C

Open House Dates
Feb 10, 22
Mornings 9AM-Noon
Evenings 4PM-7PM

3151 York St. Port Coquitlam,  BC, Canada    V3B 4A7

The mission of Hope Lutheran Christian High School is to support and work with parents to “Nurture and Equip the Whole Child in a Christ-centered Community.”

•Hope Lutheran Christian High School stands for and provides:
•A Christ-centered community,
•The highest quality of education,
•Partnering with families in the education of young people,
•A technology based learning environment,
•A caring and loving student body,
•Being socially and environmentally responsible to the school, local and global communities,
•Being locally, nationally, and globally mission focused.
Start Slide Show with PicLens Lite PicLens